Percheziții la rudele celor trei suspecți în cazul furtului de tablouri de la muzeul din Rotterdam

Percheziții la rudele celor trei suspecți în cazul furtului de tablouri de la muzeul din Rotterdam
Publicat: 26/02/2013, 12:49
Actualizat: 26/02/2013, 12:49

Anchetatorii fac, marți, mai multe percheziții în localitatea tulceană Carcaliu, unde locuiesc rude ale suspecților în cazul furtului de tablouri de la muzeul Kunsthal din Rotterdam, existând indicii că acolo s-ar afla două dintre tablouri, potrivit unor surse din Poliție.

Sursele citate au declarat pentru MEDIAFAX că achetatorii au descins la locuința unei mătuși a lui Radu Dogaru și la mai multe rude celorlalți suspecți.

Acestea nu sunt primele percheziții făcute în localitatea Carcaliu, însă de data aceasta ar exista indicii că aici s-ar afla două dintre tablourile furate de la muzeul din Rotterdam.

Șeful Poliției Române, Petre Tobă, declara, în 4 februarie, că nu există date cu privire la presupusa distrugere a tablourilor furate de la muzeul Kunsthal din Rotterdam.

Petre Tobă mai spunea că toți cei trei suspecți arestați în dosarul furtului de tablouri au avut un comportament disimulat la testul cu detectorul de minciuni.

Anterior, în 31 ianuarie, șeful Poliției Române declara că are certitudinea că, la un moment dat, o parte a tablourilor furate anul trecut de la muzeul Kunsthal din Rotterdam au fost în România.

Surse judiciare au declarat, pentru MEDIAFAX, că tablourile de zeci de milioane de euro furate din Olanda au fost scoase din ramele în care se aflau și ținute o perioadă în localitatea Măcin din județul Tulcea, „în pungi de un leu”, iar când au vrut să le vândă, hoții nu au știut ce preț să ceară pe ele.

Șapte tablouri semnate de Pablo Picasso, Henri Matisse, Claude Monet, Paul Gauguin și Lucian Freud au fost furate din muzeul Kunsthal din Rotterdam în noaptea de 15 spre 16 octombrie 2012. Operele sustrase sunt „Tête d’Arlequin” de Pablo Picasso, „La Liseuse en Blanc et Jaune” de Henri Matisse, „Waterloo Bridge” și „Charing Cross Bridge” de Claude Monet, „Femme devant une fenêtre ouverte, dite la fiancée” de Paul Gauguin, „Autoportrait de Meyer de Haan” și „Woman with Eyes Closed” de Lucian Freud.

Trei dintre suspecți – Mihai Alexandru Bitu, Eugen Darie și Radu Dogaru – au fost reținuți de procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală, iar în 21 ianuarie, magistrații Judecătoriei Sectorului 5 au dispus arestarea lor preventivă pentru 29 de zile.

Mihai Alexandru Bitu, Eugen Darie și Radu Dogaru au fost arestați pentru modul organizat în care au acționat, pentru comiterea acesteia pe teritoriul unui stat străin și pentru mărimea prejudiciului, aproximativ 18 milioane de euro fiind valoarea de asigurare, arăta instanța Judecătoriei Sectorului 5 în motivarea deciziei.

Potrivit documentului citat, „în cursul anului 2012, inculpații, împreună cu alte persoane, s-au asociat în vederea săvârșirii de infracțiuni și au sprijinit membrii grupării să sustragă în noaptea de 15 spre 16 octombrie 2012 din muzeul Kunsthal din Rotterdam, Olanda, un număr de șapte tablouri de mare valoare (printre care se numără tablouri ale pictorilor Henri Matisse, Paul Gaugain, Claude Monet), prejudiciul cauzat părții vătămate Fundația Triton, la valoarea de asigurare, fiind de aproximativ 18 milioane de euro”.

Instanța arăta în motivare că în acest dosar este implicat inclusiv un asistent al lui Cătălin Botezatu, care, împreună cu un cetățean moldovean, ar fi încercat să evalueze și să vândă două dintre tablouri lui Constantin Dinescu.

Potrivit anchetatorilor, cele două persoane i-ar fi prezentat tablourile lui Dinescu, acestea au fost evaluate de Mariana Dragu, angajată a Muzeului Național de Artă al României (MNAR), iar după ce a aflat că sunt originale, a refuzat să le cumpere.

Evaluatorul a fost pus sub învinuire în acest dosar, au precizat anchetatorii, citați în motivarea instanței.

Anchetatorii au mai arătat că cei trei bărbați arestați ar fi fost denunțați procurorilor de către o fostă iubită a unuia dintre aceștia.

Tribunalul București a respins recursul celor trei, astfel că aceștia sunt cercetați în continuare în arest preventiv.

Autorii furtului din octombrie 2012 de la muzeul Kunsthal din Rotterdam voiau să dea foc la tablouri din cauza situației generate, au spus reprezentanții DIICOT, la Tribunalul București, precizând că există o interceptare în acest sens.

În fața judecătorilor Tribunalului București, procurorul DIICOT a arătat Radu Dogaru a afirmat într-o interceptare a sa: „Mai bine nu le mai luam. Ar trebui să le ardem”.

În acest caz a fost reținut și asistentul creatorului de modă Cătălin Botezatu, Petre Condrat, pentru tăinuirea unui bun provenit dintr-o infracțiune. Condrat a fost eliberat în 29 ianuarie din arestul Poliției Capitalei, după ce a dat declarații procurorilor DIICOT.

Petre Condrat a fost și el testat la poligraf, surse din Poliție declarând pentru MEDIAFAX că a spus adevărul.

Procurorii DIICOT nu au găsit în computerele și telefoanele mobile ale lui Petre Condrat indicii relevante privind locul unde s-ar afla tablourile furate de la muzeul Kunsthal sau alte detalii incriminatorii, potrivit unor surse judiciare.

Andrei Dumitrescu
Andrei Dumitrescu este un jurnalist specializat în realizarea de articole legate, în special, de activitatea Ministerului Afacerilor Interne și toate mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO Imagini dramatice cu parașutiști ruși vânați în câmp deschis de un blindat Bradley ucrainean
Antonia i-a lăsat pe toți fără cuvinte! Vedeta s-a lăsat fotografiată în toată splendoarea, după...
FOTO. Milionarul Arpad Paszkany a transformat-o total pe „Cenușăreasa” Antonela Pătruț. Afaceristul i-a schimbat nu...
A murit soția antrenorului de la FC Voluntari, Florin Pîrvu! Oana Alina avea doar 47...
După ce a fost declarată moartă, o femeie a început să respire în timp ce...
Cum arată cel mai spectaculos loc din România? Traseul de 12 km oferă peisaje de...
Nick Rădoi, de NERECUNOSCUT după ce a scăpat de cancer. A slăbit 40 de kg:...
O femeie care a cumpărat o casă de vacanţă cu 1 euro în Italia dezvăluie adevărul...
Flavius, filmat cum se îneacă! Imagini uluitoare cu ultimele clipe de viață ale băiatului de...
„Toți l-au uitat!”. Dan Negru, fotografie de colecție alături de un renumit comentator sportiv! Mesajul...
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit...
Poți prezenta PAȘAPORTUL în loc de BULETIN când ești oprit de Poliție?
Foşti şi actuali angajaţi MAI, implicaţi într-un dosar penal vizând trafic de migranţi
Moment ISTORIC pe Lună! Acesta este ÎNCEPUTUL dominației spațiale
Românii trebuie să primească BANII ÎNAPOI. Guvernul a decis. Până la 31 decembrie
ICCJ a decis că Dan Andronic nu este vinovat în dosarul Hidroelectrica
Cum au arătat nașii Anca Sigartău și Dragoș Pandele la nunta Oanei Moșneagu cu Vlad...
Cine e Dani, băiatul înecat în bazin! Detalii șocante
Cuza, mărturisiri despre momentul în care s-a angajat prima dată, atunci când mama lui nu...
Anda Adam și Yosif Mohaci se pregătesc de nuntă. Ce nu va face sub nicio...
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge pentru prima dată la țară. Vede un țăran și îl întreabă:...
Care este legătura dintre alimentele ultraprocesate și insomnie?
×